Creative Stuff

Istoria Marghitei

Municipiul Marghita, unul din cele mai tinere centre urbane din România, se află în nord-vestul României, în zona de nord a judeţului Bihor, la numai 30 km de frontiera cu Ungaria. Marghita a devenit oraş în toamna anului 1967, în perioada regimului comunist. După 36 de ani, în luna decembrie a anului 2003, Marghita a devenit municipiu.

Municipiul Marghita se găseşte pe malul drept al râului Barcău, aproape de confluenţa acestuia cu Valea Bistrei. Cu izvorul în judeţul Sălaj, Barcăul are o lungime totală de 118 km, din care 68 km în Bihor, înainte de a trece în Ungaria pentru a se vărsa în râul Tisa. În componenţa administrativă a municipiului Marghita intră şi satele vecine Cheţ şi Ghenetea. Marghita se află la o distanţă de 57 km nord-est de municipiul Oradea, centrul administrativ al judeţului Bihor. Drumul Naţional 19E, care leagă Oradea de Marghita, continuă spre oraşele Tăşnad, Carei şi Satu Mare. Calea ferată şi Drumul Naţional 19B plasează Marghita între comuna bihoreană Săcueni şi oraşul sălăjean Şimleul Silvaniei. Oraşul Marghita este aşezat la şes, fiind înconjurat cu dealuri de până la 135 metri înălţime. Clima este moderată, specifică zonei Câmpiei de Vest a României, cu veri calde şi ierni mai puţin aspre. Doar în unii ani au fost înregistrate temperaturi extreme. Astfel, temperatura cea mai ridicată înregistrată în Marghita a fost 40,4 grade Celsius în iulie 1933 şi iulie 1953, iar cea mai scăzută –30 grade Celsius, în ianuarie 1938).

Din punct de vedere istoric, Marghita face parte din ţinutul Bihorului (Ţara Crişurilor). Trecutul îndepărtat al localităţii este învăluit în negura timpului, existând prea puţine dovezi materiale care să vorbească despre istoria locului. Cele mai vechi descoperiri arheologice din zonă constau în câţiva colţi de mamuţi, giganţi preistorici care au populat împrejurimile Marghitei în urmă cu un milion de ani. În actuala vale a Barcăului au fost descoperite cele mai multe oase de mamut din judeţul Bihor. 

Singurul lucru care demonstrează vechimea acestei aşezări omeneşti este faptul că în împrejurimi arheologii au găsit obiecte din epocile de piatră, bronz şi fier. Descoperirile arheologice din perioada neolitică (perioadă a istoriei comunei primitive, caracterizată prin folosirea uneltelor de piatră cioplită şi şlefuită, între anii 5500 şi 2500 înainte de Christos) ne dovedesc că oamenii acestei epoci duceau a viaţă sedentară şi lucrau cu unelte din piatră, dar şi din os, corn şi lut. Ocupaţia lor era vânătoarea, pescuitul şi meşteşugurile casnice. Obiectele găsite în aşezările neolitice oglindesc unitatea culturilor create de comunităţile umane neolitice precum şi legăturile neîntrerupte cu civilizaţiile ce se dezvoltă în Europa centrală şi răsăriteană, în lumea mediteraneană şi Orientul Apropiat. Primele dovezi ale existenţei omului pe teritoriul oraşului Marghita şi ale satelor din împrejurimile lui aparţin perioadei neolitice. Se cunosc două căi de provenienţă ale acestor dovezi materiale: descoperirile întâmplătoare de către oamenii acestor locuri şi cercetările ştiinţifice la suprafaţa terenului şi prin săpături organizate de către specialiştii Muzeului Ţării Crişurilor din Oradea şi din alte centre. La Marghita s-a găsit un fragment de vas şi un cuţit din rocă vulcanică, atribuite epocii de piatră. În localităţile din vecinătate, la Albiş, Buduslău, Balc, Cubulcut, Margine, Sălacea, Săldăbagiu de Barcău, Valea lui Mihai şi Galoşpetreu s-au descoperit aşezări neolitice de unde provin numeroase fragmente ceramice, obiecte din piatră şi din os. La Mişca s-a descoperit un topor de piatră care este depus la Muzeul de Istorie a Transilvaniei de la Cluj Napoca. La Viişoara s-au găsit un topor de piatră puternic arcuit, un alt topor de piatră de tip calapod, un târnăcop de piatră cu gaură de înmănuşare secundară. În ultima fază a neoliticului, între anii 2500-2000 înainte de Christos, se dezvoltă metalurgia cuprului şi apar obiectele de aramă, ca târnăcoapele găsite la Tarcea, care se situează pe locul întâi în Europa, ca formă şi mărime. La Otomani s-a găsit un târnăcop de aramă cu braţele în cruce.

Epoca bronzului, între anii 2500 şi 1100 înainte de Christos, se caracterizează prin tehnologie înaintată determinată de metalurgia bronzului şi aurului. Din punct de vedere social se poate sesiza un început de diferenţiere în conducerea tribală, fiind preluată de o pătură militară. Numărul mare de aşezări şi necropole descoperite sunt dovada unei mari arii de răspândire a unei populaţii numeroase de agricultori, crescători de vite şi meşteşugari. La Otomani, localitate situată aproape de Marghita, din epoca bronzului sunt cunoscute trei aşezări, fortificate cu şanţuri şi valuri de apărare. Pe baza importantelor descoperiri din această aşezare, cultura materială de acest tip a primit numele de Cultura Otomani. Această cultură s-a răspândit în toată Valea Barcăului, lucru dovedit de descoperirile arheologice de la Marghita, Albiş, Balc, Cheţ, Crestur, Cubulcut, Suplacu de Barcău sau Sălacea. Au fost dezvelite numeroase locuinţe de suprafaţă. Cea mai mare descoperire este templul megaron, având pereţi exteriori ornamentaţi cu frize în relief, cu analogii în lumea anatolo-egipteană, care dovedesc strânsele legături pe care tracii timpurii din vestul României le-au avut cu aceste civilizaţii. Bogatul ornament geometric al ceramicii şi al pieselor de bronz denotă un gust artistic evoluat. Toate acestea dovedesc că pe teritoriul oraşului Marghita şi împrejurimile lui există o dezvoltare a vieţii materiale în epoca bronzului.

În prima epocă a fierului, între anii 1100 şi 500 înainte de Christos, procesul de dezvoltare a societăţii se face într-un ritm mai lent. În a doua epocă, după anul 500 înainte de Christos, procesul de destrămare a orânduirii primitive este mult accelerat, datorită, în primul rând, noilor unelte de producţie mai evoluate. Acum, uneltele de fier se impun şi se generalizează mai mult, adoptarea plugului cu brăzdar de fier aduce o decisivă dezvoltare a agriculturii, care, alături de creşterea animalelor, cum ar fi vite, cai, oi sau porci, rămâne o principală ocupaţie a oamenilor. Relaţiile de schimb se înteţesc. De altfel, în această etapă, are loc o mare diviziune a muncii: despărţirea negustorilor de celelalte categorii.

Între epoca de bronz şi cea de fier nu există ruptură. Dimpotrivă, trecerea este un proces continuu, aspectele noi datorându-se condiţiilor de dezvoltare impuse de folosirea fierului. În zona oraşului Marghita au fost descoperite numeroase obiecte metalice din ambele perioade ale epocii fierului.

Marghita, ca aşezământ omenesc, a existat încă de prin anul 500 după Christos. Secole la rând, mica aşezare a fost călcată de migratori. Legendele care au străbătut timpul spun că, prin anul 1200 după Christos, un grup de oameni trăiau organizaţi lângă râul Barcău, consolidând bazele unei aşezări. Deşi au fost decimaţi şi jefuiţi cumplit în marea invazie a tătarilor din anul 1241, aceşti oameni au rămas pe loc. Aşezarea a fost trecută prin foc şi sabie, iar mare parte a populaţiei a fost ucisă ori dusă în robie. Au scăpat doar cei care s-au adăpostit în pădurile din împrejurimi. După trecerea invaziei, oamenii s-au întors în vechiul loc, unde şi-au refăcut casele arse şi au început să se ocupe cu agricultura şi păstoritul. Se spune că pe atunci împrejurimile Barcăului erau pline cu câmpuri de margarete.

Documente vechi spun că numele aşezării a avut, de-a lungul vremii, trei variante: Marghiureta, Margitfalva şi Marghita. Localitatea, aflându-se vremelnic pe domeniul fiicei unui rege maghiar, numită Margit (Margareta), a luat numele acesteia. Unii istorici susţin însă că numele oraşului Marghita provine de la o mică bisericuţă cu hramul Sfintei Margareta, care ar fi existat pe aceste meleaguri cu câteva secole în urmă.

Prima atestare documentară a localităţii Marghita datează din anul 1216, când localitatea este pomenită într-un document cunoscut sub numele Registrul de la Oradea, care conţine date despre oamenii judecaţi pentru diverse fapte. Pe atunci, oamenii din aceste locuri se ocupau cu agricultura, păstoritul şi meşteşugitul. În secolul XIV, Marghita devine centru de moşie feudală maghiară şi o găsim atestată documentar în 1332 sub numele de Margitfalva. În anul 1376, regele Ludovic cel Mare al Ungariei acordă Marghitei dreptul de a ţine târguri, ceea ce face ca localitatea să cunoască o dezvoltare economică, devenind un important târg. Vreme de câteva sute de ani, localitatea s-a aflat în proprietate regală maghiară sau a unor familii nobiliare. Una din cele mai cunoscute şi mai puternice dintre acestea a fost familia Csáki. În timpul feudalismului, în această zonă au loc unele frământări sociale, cum au fost cele din anii 1467 şi 1514. La începutul secolului XVI, oştile otomane se revarsă spre centrul Europei, cucerind Belgradul în 1521. După înfrângerea ungurilor la Mohács, în 1526, regatul maghiar devine paşalâc turcesc, situaţie în care ajunge şi Bihorul. Greutăţile create de noua dominaţie nu au putut distruge Marghita, ea figurând în continuare în documente ca un important centru agricol şi comercial. În anii 1710 şi 1739 ciuma loveşte Marghita, decimând populaţia. La începutul secolului XVIII, o dată cu slăbirea puterii turceşti, Marghita trece sub stăpânirea Imperiului Austro-Ungar. În anul 1823, un mare incendiu a distrus aproape jumătate din localitate. Drept pedeapsă, omul neglijent de la care a pornit incendiul a fost exclus din comunitate. Anul revoluţionar 1848 a fost marcat şi la Marghita de puternice frământări sociale ale populaţiei locale. Deşi înfrântă, revoluţia a avut urmări importante pentru Marghita. Iobăgia a fost desfiinţată. Acest lucru a dus la transformări esenţiale în viaţa economică şi socială a localităţii. Creşte numărul manufacturilor şi se diversifică producţia, iar târgurile se ţin săptămânal. Ziua de vineri a fost stabilită atunci drept zi de piaţă. Agricultura din zonă s-a dezvoltat şi au apărut primele relaţii de producţie capitaliste. Munca în agricultură era organizată pe ferme, la o parte din lucrări folosindu-se maşini agricole aduse de la Viena şi Praga. În anul 1852, Marghita ajunge domeniu al Abaţiei de Mölk din Austria, care construieşte aici un castel. Noul proprietar a favorizat dezvoltarea localităţii, amplificând viticultura şi cultura cerealelor şi pomilor fructiferi. Localitatea număra atunci cam 5.000 de suflete.

În vârful turlei bisericii reformate au fost găsite întâmplător, în anul 1942, un set de manuscrise inedite, care prezentau istoria Marghitei până în anul 1872, când a fost ascunse acolo. Autorul era un fost căpitan în armata maghiară, Pálfi Károly, invalid de război stabilit în Marghita.

După primul război mondial, odată cu Unirea de la 1 Decembrie 1918, când Transilvania s-a alipit ţării mamă, Ţara Crişurilor, inclusiv Marghita, ajunge parte integrantă din România Mare. La începutul secolului XX, Marghita cunoaşte o intensă dezvoltare a meşteşugurilor. Apar ateliere de cizmărie, croitorie, tâmplărie, ceramică, etc. În perioada interbelică, 1918-1940, Marghita se consolidează ca centru comercial şi de producţie. În anii 1920, localitatea număra aproximativ 7.000 de locuitori, majoritatea maghiari şi evrei. Marghita era cunoscută mai ales prin târgurile care se organizau săptămânal. În perioada interbelică, Marghita era centru de plasă şi găzduia Pretura. Prim pretorul Traian Drugariu a avut un rol important în dezvoltarea localităţii, el fiind artizanul actualei arhitecturi a centrului Marghitei.  

Unul dintre tinerii activişti comunişti marghitani, de pe vremea când Partidul Comunist Român era în ilegalitate şi organiza la Pădurea Trei Copaci întruniri secrete, a ajuns în anii 1970 deputat şi apoi ministru al Industriei Uşoare. Alexandru Sencovici nu a uitat de unde a plecat şi, profitând de relaţiile cu potentaţii vremii de la Bucureşti, a canalizat spre Marghita fonduri destinate dezvoltării edilitare.

În timpul celui de-al doilea război mondial, Dictatul de la Viena din august 1940 aduce Marghita sub ocupaţie fascisto-horthystă. În perioada 1940-1944, foarte mulți evrei de aici au fost deportaţi în lagărele de concentrare naziste. La 20 octombrie 1944, în urma unor lupte grele, Marghita a fost eliberată de trupele române şi sovietice. În 1944, când trupele sovietice se apropiau de localitate, primarul Marghitei s-a spânzurat. Colaborator al regimului fascist, primarul a participat la deportarea evreilor din localitate. Localitatea revine în teritoriul României. Instaurarea regimului comunist în România, în anul 1947, se face resimţită dureros şi în Marghita, la fel ca în întreaga ţară. Pământurile, magazinele şi fabricile sunt luate de stat. Proprietatea Abaţiei de Mölk trece şi ea în posesia statului comunist. Totuşi, în anii care vor urma, localitatea va cunoaşte perioada de cea mai intensă dezvoltare. Apar primii germeni ai industriei serioase. În perioada 1949-1960 se înfiinţează primele întreprinderi de confecţii, construcţii metalice, încălţăminte, morărit, etc. După 1960, caracterul industrial al Marghitei începe să se contureze mai pregnant. Din centru agricol şi meşteşugăresc, localitatea are tendinţe clare de industrializare. Numărul populaţiei creşte. Potrivit recensământului din 1964, localitatea număra atunci 10.175 suflete. La 27 octombrie 1967, comuna Marghita devine oraş, prin hotărârea autorităţilor din acea vreme. După 1970, datorită politicii autorităţilor comuniste din acea vreme, care viza industrializarea masivă a ţării, în Marghita se construieşte. Fabricile se măresc, se construiesc altele noi. Populaţia din satele apropiate este atrasă spre noul centru. Se construiesc blocuri de locuinţe, se deschid magazine, se înfiinţează şcoli, unităţi sanitare, etc. În zonă se depistează zăcăminte de petrol, ceea ce duce la o diversificare a economiei şi la o nouă afluenţă de populaţie din mai multe părţi ale ţării.

Un grup de marghitani a deturnat un avion de pasageri direct de la sol, pentru prima dată în lume. În 27 mai 1971, şase marghitani au fugit din România comunistă la Viena, deturnând un avion de pe pista Aeroportului Oradea, sub ameninţarea armelor de foc. Şeful grupului a fost Moka Adalbert.

Revoluţia din 1989, care a dus la prăbuşirea regimului comunist, a deschis şi pentru Marghita un drum nou, în toate domeniile vieţii, drum favorizat de recâştigarea libertăţii şi a drepturilor fundamentale ale oamenilor. Localitatea are circa 6.000 de case şi 3.200 de apartamente la bloc. Marea majoritate din acestea s-au construit până în 1989. În ultimii ani, mulţi marghitani şi-au construit case la marginea oraşului, conturându-se astfel cartiere noi. Se observă tendinţa unor familii de a se retrage în zonele laterale ale oraşului, departe de tumultul cotidian. Oraşul este brăzdat de 52 km străzi, din care 35 km asfaltate. Spaţiile verzi şi parcurile sunt bogate, fiind întinse pe 7 hectare. Gazul metan este introdus în tot oraşul, la fel ca electricitatea, iluminatul public, canalizarea şi celelalte utilităţi. Reţelele de apă şi canalizare depăşesc 25 km, iar reţeaua de gaze se întinde pe 28 km. Oraşul beneficiază de servicii de poştă, telefonie fixă şi mobilă, fax şi Internet, televiziune prin cablu. Primul telegraf din Ardeal a fost instalat de un marghitan, Mihuţiu Iosif, la începutul anilor 1920. Telegraful stabilea legătura directă dintre Oradea şi Bucureşti. Curentul electric a fost introdus în Marghita în anul 1924.

Revoluţia din 1989 a deschis un drum nou şi pentru economia din Marghita. A început procesul de privatizare, s-au înapoiat pământurile. S-au înfiinţat mai multe societăţi comerciale private. Mulţi oameni şi-au deschis propria afacere. În ultimii ani, economia oraşului s-a diversificat, combinând activităţile industriale cu cele comerciale. Ramura de bază a economiei locale este industria uşoară, care oferă locuri de muncă pentru circa 2000 oameni din localitate şi împrejurimi. Industria uşoară are vechi tradiţii în Marghita. În 1930, pantofarul Wölner Iosif din Marghita a câştigat medalia de argint la o expoziţie internaţională organizată la Bucureşti, impresionând vizitatorii cu produsele sale.

Firme producătoare de confecţii textile şi încălţăminte lucrează pentru export, cu parteneri din Italia, Franţa, Germania. Un număr mare de bărbaţi lucrează în industria petrolului, la sondele şi instalaţiile din jurul Marghitei. Industria constructoare de maşini a primit o grea lovitură prin lichidarea Multimec SA, unde lucrau peste 1000 de oameni. Confecţiile metalice sunt reprezentate momentan de câteva firme particulare, la fel ca şi industria de prelucrare a lemnului. Industria alimentară s-a impus prin produse de panificaţie, patiserie şi brutărie, pe piaţa locală şi din împrejurimi. Construcţiile sunt reprezentate de câteva societăţi private, care au realizat numeroase imobile şi edificii în zonă (blocuri de locuinţe, sedii de firmă, biserici, etc.). Deşi agricultura este legată de începuturile acestei localităţi, acum nu are o prea mare importanţă economică. Terenul agricol din jurul oraşului şi condiţiile naturale favorizează cultivarea cerealelor, legumelor, viţei de vie, pomilor fructiferi, precum şi creşterea animalelor: porci, vite, oi, păsări. Acestea sunt realizate însă, în cea mai mare parte, în mod particular. Pentru agricultură sunt folosite circa 5500 ha teren din jurul oraşului, din care 3200 teren arabil, 1800 păşuni şi fânaţe, 500 ha vii şi livezi. Silvicultura cuprinde un fond forestier de circa 2250 ha pădure în jurul oraşului, gospodărită de Ocolul Silvic Marghita. Speciile cele mai răspândite sunt stejarul, gorunul, cerul şi unele răşinoase. Fondul cinegetic înseamnă mistreţi, căpriori, iepuri, fazani. Activitatea comercială are vechi tradiţii în Marghita, localitatea fiind cunoscută încă din sec. XV ca un centru de schimb. Comerţul actual este diversificat, însemnând magazine cu diferite profiluri. Pieţele agroalimentare sunt în administrarea primăriei, fiind modernizate recent. Serviciile cuprind o largă paletă, de la telecomunicaţii până la mass media, reprezentată prin ziarul Marghita Magazin şi postul local de radio Partium în limba maghiară. Localitatea este pigmentată cu ateliere de reparaţii auto, electrice, TV, încălţăminte, croitorii, etc. În timpul liber, marghitanii se pot relaxa pe terasele din localitate, la baruri sau restaurante. Transporturile se realizează pe calea ferată, staţia CFR având 6 linii, sau cu diverse firme private de transport în comun cu autobuze. Dezvoltarea economiei a atras în oraş filiale ale celor mai importante bănci, cooperative de credit şi agenţii de asigurare. În Marghita este Administraţie Financiară, pentru evidenţa, supravegherea şi consultanţa agenţilor economici. Oraşul Marghita, cu satele aparţinătoare Cheţ şi Ghenetea, numără circa 17.500 de suflete. În localitate trăiesc în bună înţelegere români (53%), maghiari (44%), romi (2%) şi alte naţionalităţi (1%). După cultul religios, ortodocşii deţin o pondere de 47%, urmaţi de reformaţi (30%), romano-catolici (14%), baptişti şi penticostali (5,5%), greco-catolici (2,5%) şi alţii (1%). Patrimoniul bisericilor cumulează peste 15 lăcaşuri de cult, unele cu o arhitectură deosebită.

După decembrie 1989, viaţa socială din Marghita cunoaşte o schimbare permanentă. După căderea comunismului şi recâştigarea libertăţilor de exprimare, viaţa publică s-a animat. Primăria exercită autoritatea administrativă pe plan local, cu Consiliul Local pe post de legislativ autohton. În Marghita există Poliţie, Parchet şi Judecătorie, care veghează la păstrarea ordinei şi liniştii publice, precum şi la aplicarea legii. Pompierii din Marghita, unitate înfiinţată în 1957, fac parte din Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Crişana” a judeţului Bihor şi au o suprafaţă de intervenţie care acoperă tot nordul judeţului. Poliţia şi Pompierii au strânse legături cu administraţia locală, instituţiile şi agenţii economici, atât pe plan profesional cât şi la anumite manifestări publice. În cazuri dramatice (incendii, inundaţii), autorităţile şi structurile militare s-au aflat în mijlocul evenimentelor, pentru apărarea oraşului. Interzise de comunişti vreme de cinci decenii, în Marghita au fost constituite filiale locale ale celor mai importante forţe politice ale momentului. Activitatea acestora la realizează la nivel de organizaţii, cu intervenţii în viaţa publică a localităţii. În Marghita există şi câteva organizaţii umanitare, cu activităţi caritabile în folosul copiilor şi bătrânilor. Fundaţia Creştină Elim se bazează pe un parteneriat româno-suedez şi urmăreşte ajutarea copiilor orfani şi abandonaţi, până la integrarea lor în societate. Fundaţia Caritas Catolica este un sprijin pentru bătrânii singuri şi săraci. În Marghita, inclusiv satele aparţinătoare, învaţă aproape 4000 de elevi şi studenţi, în învăţământul primar, gimnazial, liceal şi universitar. Învăţământul liceal are o tradiţie locală din 1945 şi acum este reprezentat de Colegiul Național Octavian Goga, Liceul Tehnologic Horea şi Liceul Teoretic Horvath Janos (limba maghiară), care pun la dispoziţia adolescenţilor o paletă largă de specialităţi. Toate instituţiile se bucură de bogate baze materiale şi didactice, săli de clasă, laboratoare şi ateliere bine dotate, biblioteci, baze sportive. A fost înfiinţat Centrul de Pregătire Universitară Marghita, sub patronajul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” Arad, cu diverse colegii şi facultăţi adresate tinerilor marghitani. Copiii preşcolari din oraş au la dispoziţie şase grădiniţe. Clubul Copiilor, cu diverse cercuri pentru  elevi, completează peisajul învăţământului local.

Pe lângă instituţiile de învăţământ, activitatea culturală se desfăşoară la Biblioteca Orăşenească „Ioan Munteanu” (înfiinţată în 1950) şi Casa de Cultură (înfiinţată în 1959), ambele finanţate de primăria oraşului. Biblioteca dispune de un fond de carte de circa 80.000 volume, de diversă natură. Periodic, la bibliotecă sunt organizate momente de suflet, expoziţii şi prezentări de carte, dedicate marilor scriitori români. Primul ziar din Marghita a văzut lumina tiparului în anul 1905 şi se numea „Margitta és vidéke” (Marghita şi împrejurimile). Între anii 1928-1939 apare ziarul „Marghita”, tipărit bilingv în română şi maghiară. Publicaţia a fost suspendată în anul 1940. Următoarea apariţie a unui ziar local a fost în 1996, când a apărut „Marghita Magazin”, care există şi azi. Numele Bibliotecii Orăşeneşti „Ioan Munteanu” vine de la cărturarul de la Sarcău. Preot în acest sat şi cărturar cunoscut în tot Bihorul, Ioan Munteanu (1808-1860) s-a implicat activ în Revoluţia de la 1848, fiind cel care a redactat Proclamaţia de la Sarcău. Fiu al Văii Barcăului, cărturarul este înmormântat la Sarcău.

În localitate activează Asociaţia Culturală pentru Tineret  „Pozeon”, înfiinţată de un grup de tineri. Scopul acesteia este sprijinirea tinerilor talentaţi, promovarea artei şi culturii şi îmbogăţirea manifestaţiilor culturale din municipiu. În Marghita există un Club Rotary, parte din prestigiosul Club Rotary International, organizaţie mondială de caritate cu sediul în SUA, care îşi desfăşoară activitatea în toată lumea de peste 100 de ani. Din Club Rotary Marghita fac parte oameni de afaceri, medici, ingineri, etc.

Poetul Horváth Imre (1906-1993) s-a născut la Marghita, casa sa aflându-se pe str. Nicolae Bălcescu. A fost fiul unui farmacist. A publicat volumele „Deasupra vârtejului”, „Cu voce mută”, „Dragoste neînduplecată”, „Versuri albe”, „Speranţă de toamnă”, „Abecedar liric” şi altele. Este înmormântat la Oradea. S-au mai născut la Marghita: Ákom Ludovic (1895), ajuns dirijorul bisericii episcopale reformate din Budapesta; Bónyi Adorján (1894), ajuns redactorul jurnalului budapestan „Pesti hirlap”; Horváth János (1878), critic literar şi profesor la Universitatea din Budapesta.  

Casa de Cultură, cu o capacitate de 500 locuri, organizează ocazional spectacole şi diverse concerte, întruniri şi manifestări publice. Găzduieşte şi câteva cercuri sportive şi artistice. Primul cinematograf din Marghita a fost înfiinţat în anul 1933, se numea „Apollo” şi proiecta filme mute. După 1945, cinematograful s-a numit „Victoria” şi a funcţionat în centrul localităţii, fiind demolat la începutul anilor 1970. În perioada următoare, cinematograful s-a numit „Viitorul” şi s-a aflat în incinta Casei de Cultură, până la începutul anilor 2000, când a fost desfiinţat.

Activitatea culturală a scăzut în intensitate în ultimii ani, din cauza recesiunii economice din ţară, dar este susţinută încă de numeroase formaţii artistice din şcoli. Cele mai ample manifestări artistice şi culturale locale se organizează anual în luna septembrie, o dată cu Zilele municipiului Marghita. În anii 1980, liceul din Marghita avea una dintre cele mai apreciate fanfare din ţară, invitată la numeroase spectacole şi emisiuni TV.

Monumentul din centrul oraşului a avut mai multe variante. Primul înfăţişa un ostaş român în agonie în braţele mamei şi se numea „Pentru Patrie”. A fost ridicat în 1935, în memoria eroilor români, şi a fost sculptat de unchiul poetului Alexandru Andriţoiu. În anul 1940 a fost dărâmat, regimul horthyst instalând în loc o acvilă. În anul 1945, comuniştii au ridicat acolo un alt monument, cu o stea roşie în vârf, pentru Armata Roşie. După 1989, obeliscul ruşilor a fost înlocuit cu actualul monument, închinat eroilor neamului.

Spitalul Municipal „Dr. Pop Mircea” a fost înfiinţat în anul 1956 şi deserveşte un teritoriu cu aproximativ 100.000 oameni. Spitalul are 379 de paturi, repartizate în 14 secţii şi compartimente, precum şi un ambulatoriu de specialitate cu 12 cabinete de specialitate. În spital se rezolvă 98,1% din cazurile internate, numai 1,9% necesitând transfer spre alte unităţi. Sistemul sanitar local mai cuprinde o bază de fizioterapie cu apă termală, o policlinică complexă cu laborator şi numeroase cabinete de specialitate. Staţia de ambulanţă din Marghita are circa 15 automobile şi deserveşte oraşul, precum şi un întins teritoriu din jur.

Activitatea sportivă din oraş se manifestă mai mult la nivel de masă, dar nu lipsesc nici rezultatele de prestigiu în competiţiile oficiale. Cea mai mare pasiune a marghitanilor în anii 1925-1945 erau popicele. În localitate existau patru popicării. Marghita are un stadion, o arenă de tenis de câmp şi două săli de sport. În ultima perioadă au fost înfiinţate mai multe cluburi private de întreţinere fizică. Prima echipă de fotbal din Marghita s-a numit Victoria (1930). Echipa de fotbal fanion a oraşului a fost Bihoreana, care a evoluat în Diviziile D şi C. Ultimii ani au adus pentru sportivii marghitani câteva succese. Echipa de handbal a Colegiului Național „Octavian Goga” a fost vicecampioană naţională între licee, iar echipele de judo şi lupte greco-romane ale Clubului Copiilor au obţinut premii la întreceri judeţene şi naţionale. În Marghita a fost înfiinţat şi un club de şah Partyum. Boxerii Adrian şi Amilian Stanca, legitimaţi la Crişul Oradea, sunt multipli campioni naţionali, ultimul devenind campion european la cadeţi. Fotbalistul marghitan Szöke Iosif a fost selecţionat de 16 ori în echipa naţională a României, în perioada 1951-1956, jucând alături de Voinescu, fraţii Zavoda, Apolzan, Onisie, Cacoveanu, Constantin, Petchovschi. Szöke a jucat pentru Marghita, ICO Oradea, CFR Oradea şi Dinamo Bucureşti.  Marghita a fost prima comună din România care a avut echipă de lupte greco-romane în Divizia A (1967). Luptele au fost iniţiate de Gönczi Pál şi au prins tradiţie locală. Luptătorul marghitan Moka Iosif a fost campion european, titlu cucerit la Helsinki în 1975. Primul kart pentru copii, din Bihor, a fost făcut la Marghita, în 1968. În anul 1980, elevul Mârza Iosif a câştigat campionatul republican la karturi, faza finală fiind găzduită de Constanţa. Kartul a fost conceput chiar de elev, în atelierul de la Casa Pionierilor, actualul Club al Copiilor. În 1963, Marghita avea echipă de hochei pe iarbă, iar în 1973 s-a înfiinţat o echipă de fotbal feminin.

Principalul punct turistic din oraş este ştrandul termal, cu hotel şi camping, atrăgând anual sute de turişti şi folosind apa geotermală în scop balnear. În zona oraşului se află mai multe izvoare de apă termală, care este recomandată de medici pentru diferite afecţiuni. În imediata apropiere a Marghitei se află râul Barcău, o pădure mare şi două lacuri, care au un potenţial turistic ridicat. Vara, la sfârşit de săptămână, marghitanii obişnuiesc să iasă la iarbă verde, la pădure, la o bere rece şi o friptură pe jar. La numai 30 km distanţă de Marghita se află Munţii Plopiş, cu frumoasa localitate Pădurea Neagră. Izvorul de apă minerală, pârâurile zglobii, codrii răcoroşi şi frumuseţea peisajelor atrag anual la Pădurea Neagră sute de turişti.

Un alt punct turistic aflat în apropierea oraşului Marghita este localitatea Balc. Aceasta este cunoscută prin vechiul castel medieval care se află aici, precum şi prin fosta reşedinţă de vânătoare a dictatorului comunist Nicolae Ceauşescu, care venea deseori să vâneze mistreţi şi căprioare în frumoasele păduri de lângă Marghita. Acum zona respectivă este proprietatea omului de afaceri Ion Țiriac, care a amenajat aici un fond de vânătoare.

Fostul preşedinte comunist Nicolae Ceauşescu a înnoptat o singură dată în Marghita. Era în anul 1966, la puţină vreme după ce preluase puterea. Încă nu avea mania cultului personalităţii şi puţină lumea a ştiut de prezenţa sa în Marghita. Aflat în vizită în Bihor, a dormit în actuala Casă a pensionarilor, în condiţii modeste. Înainte cu 250 de ani, în 1714, un alt conducător de ţară a înnoptat în Marghita: regele Carol XII al Suediei. Acesta călătorea dinspre Rusia spre regatul său. Al treilea şef de stat care a trecut prin Marghita este Ion Iliescu, în 1996, aflat în campanie electorală. În 1926, scriitorul Mihail Sadoveanu a vizitat Marghita. Avea 46 de ani şi tocmai publicase „Ţara de dincolo de negură”. 

Instituţia Primăriei este condusă de primar, care este ales prin vot direct de populaţia oraşului, în alegeri locale, organizate din patru în patru ani. Au drept de vot toţi locuitorii oraşului, care au împlinit 18 ani până la data scrutinului. Primarul este şeful administraţiei publice locale şi răspunde de buna funcţionare a acesteia. Atribuţiile primarului sunt: reprezintă oraşul în relaţiile cu persoanele fizice sau juridice din ţară şi din străinătate, precum şi în justiţie; îndeplineşte funcţia de ordonator principal de credite; conduce serviciile publice locale, fiind sprijinit în activitatea sa de către viceprimar şi secretar; emite avize, acorduri şi autorizaţii, exercitându-şi atribuţiile prin intermediul dispoziţiilor; asigură respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, ordinea publică şi liniştea locuitorilor; asigură elaborarea regulamentului local de urbanism şi a documentaţiilor de urbanism şi amenajare a teritoriului şi le supune aprobării Consiliului Local, cu respectarea prevederilor legii; supraveghează inventarierea şi administrarea bunurilor care aparţin oraşului. Instituţia Primăriei Marghita este structurată în 12 compartimente, în care lucrează 43 de funcţionari: Compartimentul consiliere relaţii externe şi integrare europeană; Compartimentul audit intern; Compartimentul juridic; Compartimentul administraţie publică-locală, autoritate tutelară, asistenţă socială, relaţii cu publicul, evidenţa şi circulaţia documentelor; Compartimentul agricol; Compartimentul stare civilă; Compartimentul resurse umane; Compartimentul buget contabilitate; Compartimentul urbanism, amenajarea teritoriului şi domeniului public, control comercial; Compartimentul administrativ gospodăresc, deservire; Compartimentul protecţie civilă; Compartimentul impozite şi taxe locale. Priorităţile administraţiei locale sunt canalizate în direcţia îmbunătăţirii calităţii vieţii locuitorilor oraşului, a infrastructurii, a serviciilor, creşterii siguranţei locurilor de muncă, facilităţi pentru petrecerea timpului liber, pentru integrarea Marghitei în structurile regionale, naţionale şi europene. Potenţialul economic al localităţii şi zonei, precum şi frumuseţea locurilor, încă insuficient exploatate, îi fac pe marghitani să viseze la un viitor mai bun, într-un orăşel cochet, bogat şi liniştit. Consiliul Local este pe post de for legislativ local. La fel ca şi primarul, consiliul este ales prin vot direct de către populaţie, în alegeri organizate din patru în patru ani. Consiliul Local are iniţiativa şi hotărăşte în probleme de interes local, cum ar fi: studii, prognoze orientative şi programe de dezvoltare; bugetul local, eventualele împrumuturi contractate şi contul de încheiere al exerciţiului bugetar; planurile de organizare şi de dezvoltare urbanistică a oraşului; documentaţiile tehnico-economice pentru lucrările de investiţii de interes local; emite hotărâri în vederea exercitării atribuţiunilor sale; înfiinţarea instituţiilor de interes local, precum şi asupra concesionării sau închirierii de bunuri sau servicii publice de interes local; asocierea cu alte autorităţi ale administraţiei publice locale, precum şi colaborarea cu agenţi economici; stabilirea legăturilor de colaborare, cooperare şi înfrăţire cu localităţi din străinătate; stabilirea impozitelor şi taxelor locale. Consiliul se întruneşte o dată în fiecare lună, pentru a discuta problemele oraşului. Consiliul Local Marghita are 17 membri, împărţiţi în comisii de specialitate, care acoperă întreaga activitate publică a oraşului.

Copyright 2019 © S.C.AUTOGRAF S.R.L.