Creative Stuff

Legendele Pădurii Trei Copaci

În imediata apropiere a oraşului Marghita se află o pădure care se întinde pe o suprafaţă de circa două mii de hectare. Prin cotloanele întunecate ale codrului, vietăţi ascunse hălăduiesc departe de paşii omului. De-a lungul timpului, bătrânul codru a fost martorul tăcut al trecerii localităţii prin istorie, nu de puţine ori fiind parte din bucuria şi plânsul marghitanilor. Şoptite din generaţii în generaţii, legendele pădurii însoţesc viaţa micului orăşel de lângă Barcău. 

 

PETRECERI ÎN CODRU

Între anii 1928-1939 în localitatea de lângă Barcău apare publicaţia locală Marghita. Editată bilingv, în română şi maghiară, revista era tipărită la tipografia Völner din Marghita şi era redactată de un grup de intelectuali, condus de avocatul Alexandru Réti. Spirit boem, acesta era cunoscut pentru inteligenţa sa, dar şi pentru apetitul pentru afaceri şi petreceri. Alexandru Réti era mereu în fruntea acţiunilor locale, fie că era vorba de activităţi culturale sau de chefuri. El a strâns în jurul său câţiva intelectuali care prin articolele scrise nu numai că înştiinţau despre evenimentele din împrejurimi, dar făceau şi o educaţie culturală cititorilor. De la aceşti ziarişti amatori au rămas numeroase documente şi notiţe despre modul de viaţă al locuitorilor Marghitei din acea vreme. Nu puţine articole care se găsesc în paginile vechii colecţii de ziare inserează veşti despre activităţile desfăşurate în pădurea de lângă Marghita.

De obicei, în acea vreme, marghitanii se plimbau pe uliţele care duceau spre pădure. Nu de puţine ori, oamenii întârziau în codru până după căderea nopţii. Flăcăi şi fete se ispiteau şi se ascundeau prin ungherele întunecoase ale parcului, sărutându-se şi sorbindu-şi şoaptele de amor.

Fiecare duminică a anilor '30 era un prilej de ieşit în lume. Îmbrăcaţi în haine "de duminică", marghitanii se plimbau ţanţoşi pe străzi. Bătrânii spun că legi nescrise impuneau o ţinută corectă în toate privinţele. Oamenii se întâlneau, se salutau, discutau şi abia apoi se retrăgeau să bârfească la o bere. Drumurile lor duceau de cele mai multe ori spre pădure. În 1938-39, fanfara unităţii militare susţinea câteodată spectacole în pădure, unde era amenajată o scenă, în timp ce lumea se plimba printre copaci, foşnind sub tălpi frunzele căzute.

Cea mai mare plăcere a localnicilor era însă jocul de popice. La liziera pădurii era improvizată o pistă. Fiecare cartier îşi desemna anual cel mai bun popicar, acesta urmând să-l reprezinte la finala care se ţinea în fiecare vară acolo. "Finala la popice era un eveniment important. Cel care ieşea campion era apoi respectat tot anul. Bilele şi popicele erau făcute din lemn de esenţă tare, fiert în ulei. Copiii se ocupau de aranjarea popicelor şi aducerea bilelor, pentru care primeau bănuţi. Popice jucau numai bărbaţii, înfruntându-se de obicei pe pariu pe halbe cu bere. Seară de seară, zeci de oameni se strângeau la popicărie", povesteşte un bătrân.

Vechile ziare spun că vara aproape nu trecea o săptămână fără ca sâmbăta să nu fie organizată o chermeză la pădure. Nu se scăpa nici un prilej, la sărbătorile din calendarele bisericeşti adăugându-se nenumărate alte petreceri: balul culesului strugurilor, balul inspectoratului financiar, balul micilor meseriaşi, al intelectualilor, al pompierilor, al comercianţilor, al agricultorilor, al jandarmilor, etc. Acestea se ţineau cu muzică interpretată de lăutari, despre care se spune că erau în număr mare în Marghita. Bătrânii îşi mai amintesc numele unor lăutari care se spune că au făcut furori în rândul localnicilor, cu baladele lor tânguitoare şi horele zbuciumate: Arany, Okros, Kovács, Milak, Berchi, Lakatos, Daroczi, Kocsanyi, aproape toţi rromi. Se spune că aceştia creau o atmosferă incendiară în locurile în care au cântat. Bătrânii spun că pe atunci lăutarii rromi erau foarte ordonaţi şi cinstiţi, implicându-se activ şi în toate activităţile culturale şi artistice. Formaţiile erau formate de obicei din cinci sau şase persoane, care cântau la vioară, contrabas, ţambal şi clarinet.    

Cel mai important dintre toate balurile era cel al culesului strugurilor, vestitul szüreti bál, organizat toamna după recoltarea viilor. Această petrecere în cinstea lui Bachus debuta cu o paradă pe străzi, în fruntea alaiului mergând un car tras de patru boi, ce aveau coarnele împodobite cu panglici multicolore. În căruţă era un butoi uriaş plin cu vin, din care erau serviţi cu carafe toţi trecătorii. Pe lângă car mergeau cântând şi chiuind flăcăi şi fete în straie populare. Imediat după car mergeau lăutarii, care interpretau cântece de pahar. Câţiva tineri călare pocneau din bice şi scuturau din zurgălăi. Alaiul trecea prin toată Marghita, împărţind vin oamenilor şi invitându-i la balul de peste noapte. În pădure petrecerea ţinea până spre seară, după care lumea se muta în localurile din localitate. Se organizau concursuri de prezentat şi băut vinuri, se alegea regina balului, se cânta şi se dansa.

Cel mai important eveniment care avea loc în pădure era însă maialul. Acesta era o serbare câmpenească care se ţinea de 1 mai. În primele zile ale fiecărui mai din an, toată suflarea localităţii ieşea cu mic, cu mare, la chermeză. Se organizau spectacole, târguri, veneau circuri cu tot felul de curiozităţi. "Pretorul, avocatul, notarul, preotul şi dascălul stăteau pe laviţă împreună cu meşteşugarul şi agricultorul. Românul, ungurul şi evreul ciocneau carafe cu bere şi mâncau friptane alături. Era o atmosferă pe cinste. Lăutarii rromi, care erau mulţi la număr, se întreceau în balade, hore şi ciardaşuri, în speranţa unui bănuţ în plus. Nu a mai existat aşa ceva nici pe vremea comuniştilor, nici după 1989", îşi aduce aminte cu nostalgie un bătrân învăţător. 

ÎNTÂMPLĂRI DE POMINĂ

În caietele de memorii ale notarului Florian Nemeş, care câţiva ani a fost şi primar la Abrămuţ, comună de lângă Marghita, se găsesc o seamă de referiri la viaţa din zonă de la începutul secolului. Caietele sunt păstrate acum cu sfinţenie de un nepot. La finele secolului trecut, Marghita şi împrejurimile se aflau pe teritoriul Abaţiei de Mölk, din Ordinul Sfântului Benedict, cu reşedinţa în vechea Austrie. În jurnalul său, Florian Nemeş aminteşte şi de pădurea de lângă Marghita. Sunt descrise şi întâmplări picante: "Ştiu că s-a întâmplat după 1910, când eu am fost ales primar la Abrămuţ. A murit într-un sat o femeie. Soţul şi băiatul cel mare au prins boii la car şi au plecat la Marghita după sicriu. După ce l-au cumpărat au pornit spre casă, prin pădure. A început să plouă şi oamenii nu aveau cu ce să acopere sicriul. Întâmplător, în urma lor venea un camion. Şoferul a oprit şi a zis către bieţii oameni să pună sicriul în camion, iar bătrânul să vină şi el cu maşina. Omul s-a urcat cu sicriul în camion şi băiatul a mers mai departe cu carul. Cum era singur în spate şi îl bătea apa şi vântul, bătrânul s-a gândit să se bage în sicriu. Aşa a făcut, numai că a adormit acolo învelit cu celea pregătite pentru moartă. Mergând pe drum, şoferul a mai întâlnit doi oameni care mergeau pe jos prin ploaie. Le-a zis să se urce în camion şi aceştia s-au suit în spate, lângă sicriu. Când au ajuns la drum rău, camionul s-a zdruncinat în gropi şi s-a trezit omul din sicriu. A ridicat capacul şi s-a sculat. Cei doi bărbaţi aşa tare s-au speriat că imediat au sărit din camion. Au picat aşa de rău pe nişte lemne că şi-au rupt picioarele. Şoferul a trebuit să întoarcă maşina, să-i ducă la medic la Marghita. Întâmplarea a rămas de pomină".

Bătrânii locurilor îşi aduc aminte şi de o altă întâmplare, sinistră. Între anii 1940-1944, câteva sute de evrei, care constituiau o parte însemnată a populaţiei Marghitei, au fost deportaţi în lagărele naziste. După spusele bătrânilor, se pare că o contribuţie importantă în deportarea evreilor a avut-o primarul de atunci al Marghitei, al cărui nume s-a pierdut în negura timpului. Aservit total regimului fascist, primarul s-ar fi implicat direct în acţiune. Se ştie că evreii din Marghita au fost adunaţi în locul numit "şura cizmarilor", unde azi se află banca BCR. De acolo au fost duşi la gară şi îmbarcaţi în vagoane de vite, fiind transportaţi la Auschwitz. Puţini s-au întors. În 1944, când trupele sovietice se apropiau de Marghita şi victoria aliaţilor părea iminentă, primarul s-a spânzurat în pădure. Copacul de care se povesteşte că s-a aninat acesta a existat până de curând, dar puţină lume îl ştia. În urmă cu câţiva ani, arborele s-a uscat. Copacul se afla la mică depărtare de un alt stejar, caruia multă vreme i s-a dat aceeaşi întrebuinţare morbidă: de o creangă groasă erau spânzuraţi condamnaţii la moarte din zonă. Se spune că până la mijlocul anilor '50, se mai puteau vedea lanţuri ruginite atârnate de creangă.  

Multe sunt întâmplările despre care se spune că ar fi avut loc în pădurea de lângă Marghita. Începând cu luptele localnicilor cu tătarii, din marea invazie de la 1241, fiecare epocă are legendele ei. Se spune că atunci, de frica năvălitorilor, strămoşii marghitanilor s-ar fi ascuns în codru, unde nu au ezitat să se bată pentru viaţa şi averea lor. Cele mai numeroase poveşti au ca subiect evenimente din acest secol. Una din cele mai cunoscute aminteşte de o vânătoare organizată în codrii Marghitei de câţiva ştabi comunişti. Se spune că un tragic incident l-a schilodit pe unul din hăitaşi, împuşcat de un fruntaş al PCR. Alte poveşti, la fel de triste, îi amintesc pe sinucigaşii care şi-au pus capăt zilelor în codru, mai toţi prin spânzurare.

LA TREI COPACI

În pădurea de lângă Marghita, la numai doi kilometri de periferia oraşului, s-au plantat în urmă cu circa 230 de ani trei exemplare de stejari Quercus Robur. Stejarii au crescut foarte înalţi şi, aflându-se la liziera pădurii, localnicii i-au ales drept loc de întâlnire, pentru chermeze sau alt gen de adunări, mai mult sau mai puţin oficiale. Aici se ţinea şi maialul, în zilele de 1 şi 2 mai. Tradiţia chermezelor de la "Trei Copaci", cum i se spunea şi i se mai spune încă locului respectiv, a ţinut până în 1989. Toată lumea îşi aduce aminte cum de 1 şi 2 mai oamenii ieşeau la iarbă verde, la mititei şi bere. Bătrânii stăteau la umbră la taclale, tinerii se plimbau sau jucau fotbal. Îndrăgostiţii de pierdeau prin codru.

Obiceiul marghitanilor de a se aduna la Trei Copaci a fost folosit de propaganda comunistă. Prin anii '60, autorităţile comuniste au spus că serbările câmpeneşti care se ţineau în acel loc de 1 mai erau dovada recunoştinţei oamenilor faţă de câţiva comunişti ilegalişti, care în anii '30 ţineau şedinţe secrete ascunşi în pădure, lângă cei trei arbori. După 1989, s-a aflat că povestea cu "şedinţele ilegale" ţinute la pădure de Herbac, Fonagyi şi alţi activişti comunişti locali din perioada interbelică, era o minciună. Maialurile marghitanilor datează de la începutul secolului şi nicidecum nu au fost organizate după 1947, cu ocazia Zilei Muncii. Este acceptată totuşi ideea că, profitând de lumea multă strânsă în pădure, comuniştii să fi încercat să facă propagandă socialistă sau să difuzeze cărţi marxiste.  

Prin anii 1950, autorităţile comuniste au ridicat în acel loc un monument, cu stea roşie în vârf, care să le amintească de "lupta de clasă" şi de "ilegalism". Ani la rând, aici s-au organizat adunări festive, cu pionieri şi "oameni ai muncii" aduşi de pe la fabrici, cu diferite ocazii şi sărbători comuniste. După 1989, monumentul s-a degradat şi în final s-a distrus. Doar câteva aşchii de piatră care se ivesc din pământ şi o bucată de beton mai amintesc acum de el.

Nici cei trei copaci nu mai există. Cam pe la începutul anilor '80, o furtună teribilă a doborât unul dintre secularii stejari. Câţiva ani mai târziu, ceilalţi doi s-au uscat. S-a încercat plantarea altor arbori în loc, dar nu s-au prins, în mod ciudat. O parte a copacilor de la liziera pădurii au fost tăiaţi, iar locul numit Trei Copaci e pustiu. Uneori, când e vreme frumoasă, câte o familie mai iese acolo la iarbă verde. Cei trei copaci rămân însă în amintirea localnicilor, în poveştile lor. Neoficial, pădurea e cunoscută în împrejurimi sub numele de Pădurea Trei Copaci. Pentru că şi acum, după douăzeci de ani de la dispariţia arborilor, oamenii continuă să spună când ies la pădure: "Mergem la Trei Copaci..."

Copyright 2019 © S.C.AUTOGRAF S.R.L.