Creative Stuff

Marghitan în Naționala de fotbal

Își trece mâinile prin părul cărunt și mai soarbe o gură de bere rece. În ochi îi trec amintirile de zeci de ani. Ochi vioi. La 70 de ani, încă e drept ca bradul, cu un zâmbet tineresc la colțul gurii. Mereu e elegant, tras la patru ace, la costum și cravată. Pantofii, care au luat locul ghetelor cu crampoane, sunt lăcuiți mereu. Locuiește în București, dar uneori mai vine în Marghita, la neamurile care mai trăiesc. Barul preferat unde merge la bere și unde mai deapănă amintiri cu prietenii e Atlas (un bar care s-a aflat în locul unde azi e Unicarm). Puțini știu însă că bătrânul elegant care stă liniștit la masă și își soarbe berea a jucat fotbal în Naționala României, alături de legendarii Voinescu, Zavoda, Cacoveanu, Tătaru, Constantin, Petchovschi...

Szökő Iosif s-a născut la Marghita, în 1930. După ce a bătut mingea de cârpă cu copiii pe maidanele Marghitei, a început să joace fotbal în mod cât de cât organizat la echipa comunei, în 1945. Viața era grea, abia trecuse războiul. ”Pentru o localitate ca și Marghita, echipa era bunicică. Aveam numai 15 ani și jucam cu cei mai mari, frații Nemeș, frații Popovici, Szabo Mihai, Kovacs, Znamencsikov și alții. Eu eram extremă dreaptă. Jucam în divizia județeană”, povestește Szökő. Își amintește cum, în 1946, la Marghita a venit Rapid București, pentru un meci amical. Râde: ”S-a jucat pentru 50 kilograme de făină, așa erau vremurile atunci, era sărăcia de după război…”. Marghita a pierdut cu 1-2, dar tânărul Szökő a dat golul, a făcut un meci excelent. Pe atunci, stadionul era unde acum e fabrica de confecții Marconf. După Rapid, la Marghita au venit să joace ICO Oradea și CFR Oradea. Pe atunci erau echipe mari, mai ales ICO. Szökő a continuat șirul de evoluții bune, ceea ce l-a făcut remarcat la Oradea. În 1947 a fost luat de CFR Oradea, după un meci în care Marghita a bătut cu 6-0, iar Szökő a dat 3 goluri. CFR era a doua echipă din Oradea, după marea ICO (care a fost și campioana țării). CFR juca în eșalonul secund, în Divizia B. ”Deja acolo era fotbal bun. Pentru mine, care eram un puști, a fost foarte greu. Eu, un simplu copil din Marghita, în echipa aia... A trebuit să muncesc ca să prind loc în echipă. Am jucat bine și atunci m-au luat cei de la ICO. A fost un pas uriaș pentru mine. ICO Oradea juca în Divizia A, era în perioada de glorie. În 1949 am luat campionatul. Ce echipă.... Vaczi, Bodola, Spielmann, Turcuș, Zilahi...., unii jucau și în Naționala României”, povestește bătrânul. Cele mai mari meciuri erau cu Dinamo și CCA (Steaua). Erau rivalități mari. Szökő a prins două meciuri mari împotriva lui Dinamo. Unul în Cupa României și unul în campionat la București, ambele câștigate de ICO Oradea. A înscris în ambele partide. Atunci a pus Dinamo ochii pe el.

Așa că în 1950 a fost transferat la Dinamo București. Un alt nivel, un pas mare înainte. În lot erau 26 de jucători și concurența pe posturi era mare. Pentru Szökő a fost foarte greu, un simplu provincial care nici nu știa bine limba română. Șansa lui a fost accidentarea fundașului dreapta titular Novak, într-un meci la Brașov. Cum rezerva nu era disponibilă nici ea, Szökő a fost introdus fundaș dreapta, deși era atacant. A jucat excepțional și a rămas pe acest post. Au urmat meciuri bune și constante, ceea ce a dus la convocarea la echipa Națională a României, în 1951. Prima convocare a fost pentru un meci cu Iugoslavia, la Belgrad. Iugoslavia tocmai făcuse 2-2 cu Ungaria, care atunci era printre cele mai bune echipe din lume. România a învins la Belgrad cu 1-0, cu Szökő pe teren. ”Au fost ani formidabili pentru mine. Jucam bine la Dinamo și eram selecționat frecvent la Națională. Nu se poate uita așa ceva. Am jucat cu legendarii Voinescu (portar), Zavoda, Apolzan (după părerea mea, cel mai bun stoper din Europa), Cacoveanu, Tătaru, Constantin și alții. Am jucat cu Bulgaria, URSS, Albania, Cehoslovacia. Eu eram fundaș. O singură dată am jucat atacant, când a fost nevoie, într-un meci cu Bulgaria. Atunci am făcut pereche în atac cu marele Petchovschi. Am fost selecționat de 16 ori la Națională. La Dinamo mi-a fost antrenor Angelo Niculescu.

În anul 1956 au început problemele, am început să am probleme medicale la genunchi, la menisc. În 1962 am fost nevoit să renunț la activitatea competițională, aveam 32 de ani”, spune fostul fotbalist.După aceea a fost antrenor la Dinamo Pitești. A făcut pereche cu Gil Mărdărescu. Primul meci a fost cu Universitatea Cluj, la care antrenor era C-tin Teașcă. La Pitești l-a cunoscut pe Dobrin. ”Într-o zi, vine antrenorul de la juniori și îmi spune că are un puști fantastic. Era Dobrin, avea 16 ani. L-am luat la echipa mare imediat, la un cantonament la Stara Zagora, în Bulgaria”, își amintește Szökő. A antrenat la Pitești numai un an, după care s-a întors la Dinamo București, antrenor secund. Tot la Dinamo a antrenat grupe de copii și juniori. I-a avut elevi pe Dudu Georgescu și Sătmăreanu. În anii 1970-1980  a fost ceea ce azi se numește scouter (căutător de jucători) pentru Dinamo. A umblat toată țara la meciuri pentru a urmări jucători tineri. La grupele de copii de la Dinamo a lucrat cu Răducioiu și Lupescu. A mai antrenat o scurtă perioadă de timp pe Voința București, cu care a ajuns în semifinalele Cupei României, eliminată de Steaua.

A primit medalia de Maestru emerit al sportului. Pensionar, a rămas stabilit în București. Din când în când mai vine la Marghita, la rudeniile pe care le mai are în viață. Atunci se mai întâlnește cu unul cu altul, mai merge la o bere… Barul preferat unde mai deapănă amintiri cu prietenii e Atlas (un bar care s-a aflat în locul unde azi e Unicarm). Puțini știu însă că bătrânul elegant care stă liniștit la masă și își soarbe berea a jucat fotbal în Naționala României, alături de legendarii Voinescu, Zavoda, Cacoveanu, Tătaru, Constantin, Petchovschi...

 

Copyright 2019 © S.C.AUTOGRAF S.R.L.