Creative Stuff

Mesajul misterios din biserică

Într-o noapte a anului 1872, învăluit în mantia întunericului, un necunoscut a urcat cu mişcări agile pe turla bisericii reformate din Marghita şi a ascuns în globul din vârful acesteia un tub de metal. Apoi, în cea mai mare linişte, a coborât şi s-a topit în noapte. Nu a spus nimănui de existenţa tubului, ducând cu el taina în mormânt. Mii de oameni au trecut vreme de mai multe decenii pe lângă biserică fără urma vreunei bănuieli că sus în turlă, aproape de nori, cineva pitise o fărâmă din trecutul lor. Şi poate că nici astăzi nu s-ar fi ştiut nimic, dacă întâmplarea nu ar fi făcut ca nişte muncitori grăbiţi să descopere din greşeală tainiţa. Departe de a elucida taina necunoscutului, descoperirea documentelor a fost mai degrabă începutul unor noi legende.

TAINIŢA DIN CER

Din anul 1600, de când a fost construită, biserica reformată din Marghita a fost un lăcaş de cult apreciat de localnici. La fiecare slujbă venea multă lume, credincioşii încercând să găsească drumul spre tatăl ceresc. Nimeni nu bănuia că, dincolo de aparenta ei simplitate, biserica ascunde un mare mister. În vara anului 1943, la clădire au avut loc complexe lucrări de renovare. Cu toate că era război, autorităţile locale au dispus operaţia motivând starea de degradare a bisericii. Învăţătorul pensionar Patriciu Birta (pe atunci la vârsta de 15 ani) îşi aduce aminte: "Zi de zi mergeam la biserică să văd muncitorii care se căţărau pe schele. Mi se părea fantastic să-i văd sus pe turlă, în permanent pericol. Îi admiram pentru curajul lor şi mă gândeam la meşterul Manole." Fiind adesea în preajma muncitorilor, Patriciu Birta a avut ocazia să fie de faţă la una dintre cele mai surprinzătoare şi importante descoperiri care s-au făcut vreodată în Marghita, descoperire care a adus multe elemente noi în istoria localităţii de pe Barcău. "Aveam un prieten mai mare cu câţiva ani, lucra şi el pe-acolo, povesteşte bătrânul învăţător. Într-o zi din acea vară, să fi fost pe la amiază, îl aşteptam să termine treaba ca să mergem la fotbal. Meşterii care lucrau la turlă au demontat globul de tablă din vârf şi l-au coborât cu ajutorul unor funii pentru a fi curăţat şi vopsit. Tot mişcându-l, şi-au dat seama după sunete că în interior e ceva. Au desfăcut sfera cu o daltă şi, surpriză: afară s-a rostogolit un tub din metal. Acesta s-a deschis dând la iveală câteva foi scrise. Mirarea a cuprins pe toată lumea iar oamenii s-au grăbit să le cerceteze."

UN MESAJ PENTRU ETERNITATE

"Foile s-au dovedit a fi nişte documente, continuă Patriciu Birta. Erau opt la număr, un soi de pergamente îngălbenite de vreme, scrise în limba maghiară cu o frumoasă caligrafie, plină de înflorituri Am avut ocazia să le studiez amănunţit mult mai târziu, dar şi atunci mi-am dat seama cât de importante sunt. Miroseau a istorie". Documentele s-au păstrat intacte, bine conservate, erau numerotate şi titlul scris cu migală era "Pentru eternitate". Prima frază conţinea un citat din Biblie (Luca II.14): "Slavă lui Dumnezeu în locurile prea înalte şi pace pe pământ între oamenii plăcuţi lui". În continuare erau înşirate informaţii despre Marghita anului 1872. Conform înscriselor, la mijlocul secolului XIX localitatea avea 621 de case, în care trăiau 2.612 oameni (români, maghiari şi evrei). În acea vreme Marghita se afla pe domeniul Abaţiei de Mölk (din Ordinul Sfântului Benedict, cu reşedinţa în vechea Austrie) şi era cunoscută pentru târgurile care se organizau săptămânal, în fiecare vineri, tradiţie păstrată până astăzi. În localitate erau trei mici şcoli, trei lăcaşuri de cult (biserică catolică, biserică reformată şi o sinagogă), o judecătorie, circumscripţie financiară, farmacie şi o jandarmerie. Comunitatea avea doi medici, şase avocaţi, zece jandarmi şi un procuror, toţi nominalizaţi în documente. "Cercul popular de la 1848" este amintit ca organizaţie culturală care includea 120 de membri, intelectuali din toată zona. Erau menţionate câteva dintre clădirile impozante (sediul Cercului, castelul Abaţiei) şi unele locuri frumoase (Pădurea Mare, Dealul Viilor). Scriptele povesteau despre un mare incendiu din 1803, care a ars o mare parte din localitate şi a făcut numeroase victime. Pe ultima pagină era menţionat că "documentele au fost puse în 2 iunie 1872 în turnul bisericii reformate, pentru eternitate", după care urma semnătura misteriosului autor: Pálfy Károly.

UN AUTOR MISTERIOS ŞI MULTE SEMNE DE ÎNTREBARE

Dincolo de faptul că au dezlegat unele mistere privind trecutul Marghitei, documentele au dat naştere altora. Bunăoară nu se ştie aproape nimic despre autorul acestora. Din scripte aflăm că Pálfy a fost căpitan în armata generalului Bem în 1848 şi că a rămas invalid în urma unei bătălii. Ce om era, cum anume şi de ce s-a stabilit în Marghita, de unde preocuparea lui pentru trecutul acestor locuri, rămân tot atâtea semne de întrebare. Tot în documente scrie că fostul căpitan făcea parte din consiliul Marghitei. Acest lucru îi face pe mulţi să creadă că cele opt scrisori pentru eternitate au fost scrise în urma unei decizii secrete a consilierilor. Ce e lesne de înţeles e că Pálfy, invalid fiind, a avut nevoie de un complice pentru a-şi pune planul în aplicare. După găsirea documentelor, unii localnici au încercat să găsească mormântul sau măcar o urmă a misteriosului căpitan. Nu s-a găsit nimic. "Omul ăsta parcă a venit din ceaţă, a stat o vreme aici şi apoi a dispărut înapoi în negură", spune cineva.

Imediat după ce au fost descoperite, foile au trecut din mână în mână, cercetate cu nesaţ, după care muncitorii şi-au pierdut curiozitatea: "Cineva a vrut chiar să învârtă tutun în ele! Doar trei oameni au fost interesaţi de manuscrise: pastorul, antreprenorul care făcea lucrarea şi eu. Aşa că le-am împărţit" - îşi aminteşte Patriciu Birta. Cele opt documente au fost despărţite şi au avut destine diferite. Bătrânul preot s-a prăpădit curând şi nimeni nu ştie ce s-a întâmplat cu foile rămase la el. Cert este că nu sunt în arhiva bisericii. Unii cred că în aceste documente se găseau date despre reţeaua de tuneluri de sub oraş, care duc până la dealul Viilor. Cum odinioară în aceste galerii se adăposteau oamenii de năvălitori, mulţi sunt cei care cred pântecele tunelurilor ascund comori sau alte taine. Antreprenorul - un evreu privilegiat pe nume Kleimann Anatol - a plecat după război în Israel, unde a folosit documentele sale pentru cartea "Istoria evreilor din Marghita şi împrejurimi", pe care a scris-o în anii '50. Patriciu Birta a păstrat cu grijă cele două foi care i-au revenit, ascunse de noile autorităţi comuniste. Din memorie a refăcut într-o agendă conţinutul documentelor pierdute, iar mai târziu a fotocopiat originalele rămase la el. Cu timpul, când situaţia politică s-a relaxat, a început să le împrumute celor care se interesau de trecutul Marghitei. "Pe urmă, când le dădeam la unul ajungeau la altul, şi aşa mai departe până le-am pierdut urma. La sfârşitul anilor '70 am rămas fără ele - spune Patriciu Birta cu părere de rău. Ar fi posibil ca originalele să mai existe în Marghita la cineva care le ascunde bine - vreun colecţionar discret - la fel de posibilă fiind şi varianta dispariţiei definitive." Deşi au trecut douăzeci de ani de la rătăcirea documentelor, bătrânul învăţător le regretă încă, considerîndu-le de mare valoare istorică pentru zona Marghitei. După părerea sa, locul acestora ar fi fost într-un muzeu sau în vreo arhivă, la îndemâna oricărei persoane interesate de trecutul acestor locuri.

DINCOLO DE LITERE

Unii dintre cei prin mâinile cărora au trecut documentele au spus că acestea aveau unele litere scrise puţin diferit de celelalte şi este foarte posibil ca pe lângă informaţiile statistice, geografice, sociale, culturale, scriptele să fi conţinut şi un mesaj cifrat privind date strategice ale oraşului. Ei spun că Pálfy, soldat aventurier, consilier local şi om umblat prin Europa, ar fi avut acces la multe lucruri din viaţa secretă a Marghitei: "Poate pe acestea a vrut el să le transmită peste secole. Cine ştie ce mesaj conţineau în realitate documentele." Teoriile sunt multe şi nu se ştie cât adevăr conţin. Ce se ştie cu siguranţă e că atât scriptele, cât şi autorul lor au dispărut, dar rămân puncte de reper la fel de preţioase şi misterioase în istoria Marghitei.

Copyright 2019 © S.C.AUTOGRAF S.R.L.