Creative Stuff

Misterele catacombelor din Marghita

În anul 1241, ţinuturile Bihorului au fost trecute prin foc şi sabie de tătari. Legendele spun că grozăviile petrecute atunci au rămas mereu vii în poveştile strămoşilor marghitanilor. Femeile spintecate, copiii zdrobiţi sub copitele cailor şi casele arse nu au fost uitate sute de ani. Generaţii după generaţii, oamenii de lângă Barcău s-au temut cumplit de năvălitori. Se povesteşte că atunci au început să sape grote şi tuneluri în care să se ascundă femeile şi copiii în caz de agresiune. Astfel, Marghita a ajuns să aibă o adevărată reţea de galerii subterane, care se încâlceau pe sub case şi duceau spre pădurile din împrejurimi.    

TEROAREA INVAZIILOR

Legenda spune că, prin 1200, un grup de oameni a construit câteva bordeie lângă râul Barcău, punând astfel primele baze ale unei aşezări. Deşi au fost decimaţi şi jefuiţi cumplit în marea invazie a tătarilor de la 1241, aceşti oameni au rămas pe loc. Aşezarea a fost trecută prin foc şi sabie, iar mare parte a populaţiei a fost omorâtă ori dusă în robie. Au scăpat doar cei care s-au adăpostit în pădurile din împrejurimi. După trecerea pericolului, oamenii s-au întors în vechiul loc, unde şi-au refăcut casele şi au continuat să se ocupe cu agricultura şi păstoritul. Se povesteşte că pe atunci împrejurimile locului erau pline cu câmpuri de margarete, cei stabiliţi lângă râu fiind cunoscuţi ca "oamenii margaretelor". Documente vechi spun că numele aşezării a avut, de-a lungul vremii, trei variante: Marghiureta, Margitfálva şi Marghita. Tot trei sunt legendele care povestesc originea acestor nume. Una zice că ele vin de la câmpurile de margarete, în timp ce alta (cea mai veridică) susţine că localitatea, aflându-se vremelnic pe domeniul fiicei unui rege maghiar, numită Margit (Margareta), a luat numele acesteia. Unii susţin însă că numele Marghitei provine de la o mică bisericuţă cu hramul Sf. Margareta, care ar fi existat pe aceste meleaguri. Ce e sigur e că prima atestare documentară a "oamenilor margaretelor" datează din 1216. Aşezarea lor a trecut prin istorie o dată cu ţinutul Bihorului, fiind cunoscută mai ales prin târgurile pe care le organiza, la care participau agricultori şi meşteri veniţi din depărtări. Se spune însă că grozăviile petrecute în marea invazie a tătarilor de la 1241 au rămas mereu vii în poveştile băştinaşilor. Femeile spintecate, copiii zdrobiţi sub copitele cailor şi casele arse nu au fost uitate sute de ani. Generaţii după generaţii, strămoşii marghitanilor s-au temut cumplit de năvălitori. De fiecare dată când erau atacaţi, oamenii de lângă Barcău se refugiau în pădurile de pe Dealul Viilor. Legendele spun că în a doua jumătate a mileniului au început să fie săpate grote şi tuneluri în care să se ascundă femeile şi copiii, împreună cu bunurile localnicilor, în caz de agresiune. Astfel, Marghita a ajuns să aibă o adevărată reţea de galerii subterane, care se încâlceau pe sub localitate şi duceau spre Dealul Viilor.    

GROTE ŞI GALERII SUBTERANE

Mai multe descoperiri făcute de-a lungul timpului aduc dovezi clare în sprijinul ideii existenţei unor tuneluri vechi sub oraş. Bătrânii îşi amintesc că biserica ortodoxă din Marghita a început să fie construită în anul 1936. Cupola marea a clădirii este susţinută de patru stâlpi de beton. Fost participant la lucrările de construcţie, zidarul Bukovics I., povestea: "Când am săpat fundaţiile celor patru stâlpi de susţinere a cupolei, am avut o problemă la unul dintre ei, mai precis la pilonul dinspre răsărit. Solul în care voiam să fixăm stâlpul nu era prea stabil, aşa că am continuat să săpăm. Am adâncit groapa cu câţiva metri. Deodată, târnăcoapele au lovit în gol şi pământul s-a surpat. Am dat de o grotă, care se prelungea cu o galerie înspre Dealul Viilor. În grotă era o cantitate importantă de grâu, depozitată în saci. Galeria era întunecoasă şi nimeni nu a avut curaj să se avânte în ea. Nu mai ţin minte de la cine, dar am primit comandă să astupăm tot. Am fixat stâlpul bisericii alături, unde am găsit sol stabil. Câteva zile după aceea, toţi constructorii au povestit numai despre existenţa unor tuneluri vechi sub Marghita".

Nu departe de biserica ortodoxă, la circa douăzeci de metri distanţă, câţiva ani mai târziu a avut loc o altă surpare de teren. Trotuarul şi un perete al casei care se afla acolo s-au prăbuşit, descoperind o galerie subterană. Erdely Ştefan, fost şef al secţiei raionale de sistematizare, îşi aducea aminte că autorităţile din acea vreme au dispus imediat închiderea galeriei, care emana un miros foarte urât. Meşterii îşi amintesc că pământul s-a surpat pe o porţiune de circa 15 metri, dând la iveală un tunel care mergea în direcţia sud-nord. Galeria era zidită cu cărămizi şi pietre şi era boltită. Era lată de aproape doi metri şi înaltă de circa doi metri şi jumătate. Câţiva zidari curioşi au intrat în tunel şi au povestit apoi colegilor că au mai dat de trei ramificaţii. Una ducea spre biserica romano-catolică, alta spre şcoala generală şi o a treia spre Dealul Viilor. Zidarii s-au speriat de şerpii pe care i-au văzut în galerii şi s-au întors afară. Intrarea în tunel a fost zidită curând după aceea.

Întâmplări asemănătoare au mai existat. După 1950, noua împărţire administrativ-teritorială a ţării a făcut ca Marghita să devină centru de raion. În ideea de a se construi un sediu pentru lucrătorii aparatului administrativ raional, s-au făcut săpături pentru fundaţia unei noi clădiri. Tehnicianul Bondar Mihai povestea că săpăturile pentru fundaţie au dat la iveală un nou tunel. În această galerie se aflau cantităţi însemnate de grâu, dar şi numeroase cranii şi oase umane. De teamă ca lucrările să nu stagneze, pentru cercetări arheologice şi muzeografice, autorităţile vremii nu au anunţat nicăieri descoperirea şi au ordonat continuarea lucrărilor, după ce galeria a fost astupată. În acest loc, astăzi de află internatul liceului, care are o pivniţă imensă, din cărămidă veche. Descoperiri de acelaşi gen au fost făcute şi înainte cu douăzeci de ani, în 1936, cu prilejul construirii unor blocuri pentru ofiţerii garnizoanei. Clădirile respective adăpostesc azi spitalul teritorial. Bondar Mihai îşi amintea că atunci săpăturile au scos la iveală o serie de grote şi morminte cu oseminte umane. Acest lucru s-a întâmplat şi când s-a construit şcoala generală, nu departe de spital, pe locul vechiului obor. Cea mai recentă descoperire de galerii a fost semnalată în urmă cu douăzeci de ani, când o mică porţiune de teren din parcul din faţa primăriei s-a prăbuşit, descoperind un tunel subteran. Grota a fost înfundată rapid. Cine se plimbă azi prin parc, poate observa în acel loc o fantă adâncă, căscată între alei. "În faţa actualei primării, când s-a surpat acel loc aproape de clădire, eu şi câţiva copii prieteni am intrat în tunel, povestea Şandor Ioan din Marghita. Era prin 1966. Am înaintat spre actuala biserică romano-catolică, după care tunelul cotea spre biserica reformată. Terminându-se chibriturile, am ieşit afară. A doua zi, înarmaţi cu lanterne, am reintrat în tunel. Am ajuns la o bifurcare; o galerie mergea spre actuala şcoală generală, alta spre dreapta, spre strada Horea. Nu am mai înaintat, ne simţeam tot mai rău din lipsă de aer. Am găsit acolo două pistoale vechi, ruginite, cu care ne-am jucat. După câteva zile însă a aflat miliţia despre pistoale şi ni le-a luat. Am declarat tot ce ştiam despre tunele şi am spus unde am găsit pistoalele". Tot Şandor Ioan povestea: "Copil fiind, jucându-mă pe Dealul Viilor cu prietenii, am descoperit un fel de intrare într-o pivniţă. Am observat că nu era pivniţă, ci gura unui tunel boltit din cărămidă, care cobora spre fosta unitate M.A.T. Cu lanterne, am parcurs o lungime de circa 50-80 metri. Simţeam că ne sufocăm şi am ieşit. Intrarea de care este vorba se afla lângă o clădire veche şi dărăpănată care, din câte am auzit, aparţinu-se Abaţiei de Mölk. Acolo se presau strugurii. Se povesteşte că mustul fermenta în bazine speciale din beton, iar vinul curgea prin conducte subterane până la pivniţele imense ale Abaţiei.  

ROCK 'N' ROLL ÎN CATACOMBE

Referiri la existenţa unor tuneluri sub Marghita găsim în documentele căpitanului Pálfy Karoly, datate în 1872. Manuscrisele au fost descoperite în 1943 în turnul bisericii reformate, în timpul unor lucrări de restaurare. Scriptele au fost pierdute între timp, dar cei care le-au avut în mână spun că ele aminteau despre câteva tuneluri subterane, prin care oamenii de lângă Barcău se refugiau pe Dealul Viilor, când erau ameninţaţi de năvălitori. Mai există şi alte documente care menţionează tunelurile şi grotele. La finele secolului trecut, Marghita şi împrejurimile se aflau pe teritoriul Abaţiei de Mölk, din Ordinul Sfântului Benedict. Fost primar al comunei Abrămuţ de lângă Marghita, Florian Nemeş scria în jurnalul său în 1910: "În 1894 am fost în vizită la castelul pe care abaţia îl avea în Marghita. Am văzut şi pivniţa cea mare, unde erau nişte butoaie foarte mari. Omul putea să intre în ele printr-o uşă, ca să le spele. Aşa butoaie n-am mai văzut. Pivniţa era foarte mare, parcă nu se mai termina." Se presupune că imensele pivniţe ale castelului Abaţiei de Mölk erau o fracţiune din reţeaua de tuneluri de sub Marghita. Castelul a fost demolat în anii '50 şi acum în acest loc se găseşte primăria. Toate surpările de pământ mai sus amintite au avut loc în jurul acestui loc. Tot aici se mai află un beci mare şi foarte vechi, care se spune că a fost tot parte a galeriilor. În clădirea de deasupra lui, acum se află sediul organizaţiei locale UDMR. Prin anii 1992-93, în această pivniţă imensă se ţinea o discotecă. Tinerii erau atraşi de imaginea de catacombă a locului, unde misterul părea că e la el acasă. Discoteca a fost însă suspendată curând, din motive de securitate. Zidurile începeau să se surpe. "Era mişto. Parcă eram în evul mediu şi dansam rock and roll", povesteşte o tânără.

LEGENDA COMORII

Datele istorice spun că prin aceste tuneluri oamenii se refugiau din faţa năvălitorilor, fugind pe Dealul Viilor sau ascunzându-se în galeriile subterane. Dincolo de descoperirile materiale, în obiecte şi oseminte, în jurul catacombelor de sub Marghita s-au ţesut şi câteva legende. În scriptele descoperite în turnul bisericii reformate erau unele referiri la posibila existenţă în pântecele acestor galerii a unor comori şi depozite de grâne, ascunse de localnici din faţa năvălitorilor. Câteva depozite de grâne au fost scoase la iveală, dar nimeni nu poate să afirme că ar fi descoperit vreo comoară. Legendele despre comori sunt mai multe şi nu se ştie cât adevăr şi câtă ficţiune conţin. Mulţi bătrâni susţin şi azi că în pântecele tunelurilor zac vechi bogăţii, ascunse de strămoşii lor în vremuri de restrişte. Se spune că acestea, constând în monede şi obiecte de cult din aur, ar fi fost zidite în pereţii catacombelor pentru a nu cădea în mână păgână. Se mai povesteşte că în aceste galerii zac ascunse şi averile evreilor din Marghita care au fost deportaţi în timpul celui de-al doilea război mondial. Se ştie că în perioada 1942-1944, sute de evrei din Marghita au murit în lagărele de concentrare naziste. Toate aceste date despre comori s-a putea să fie simple speculaţii şi invenţii, amplificate de imaginaţia localnicilor. Singurul lucru cert este că galeriile de sub oraş există, la fel ca şi misterul care pluteşte în jurul lor, alimentând constant poveştile pe care bătrânii oraşului le deapănă la un pahar de vorbă.

Copyright 2019 © S.C.AUTOGRAF S.R.L.