Creative Stuff

Viața boemă a marghitenilor

Istoricii care au cercetat trecutul Marghitei au observat că viaţa socială, economică şi culturală a localităţii a cunoscut între cele două războaie mondiale una din cele mai prospere perioade din evoluţia sa. Tot atunci, fie că erau săraci, fie că erau bogaţi, oamenilor de lângă Barcău li s-a dus vestea pentru viaţa boemă pe care o duceau, cu pasiunile şi petrecerile lor.

OAMENII MARGARETELOR

Legenda spune că, prin 1200, un grup de oameni a construit câteva case lângă Barcău, punând bazele unei aşezări. Deşi în 1241 au fost decimaţi şi jefuiţi cumplit de migratori, ei au rămas pe loc. Se povesteşte că pe atunci împrejurimile erau pline cu câmpuri de margarete, cei stabiliţi lângă râu fiind cunoscuţi ca "oamenii margaretelor". Documente vechi spun că numele aşezării a avut, de-a lungul vremii, trei variante: Marghiureta, Margitfálva şi Marghita. Tot trei sunt legendele care povestesc originea acestor nume. Una zice că ele vin de la câmpurile de margarete, în timp ce alta susţine că localitatea, aflându-se vremelnic pe domeniul fiicei unui rege maghiar, numită Margit, a luat numele acesteia. În fine, unii afirmă că numele Marghitei provine de la o mică bisericuţă cu hramul Sf. Margareta, care ar fi existat în evul mediu pe aceste meleaguri.

Aşezarea a trecut prin istorie o dată cu ţinutul Bihorului, fiind cunoscută mai ales prin târgurile pe care le organiza, polarizând agricultori şi mici comercianţi din împrejurimi. În primele decenii ale secolului, ea a ajuns să numere cam 8.000 de locuitori români, maghiari şi evrei. Cei care au studiat trecutul oraşului au observat că viaţa socială, economică şi culturală a cunoscut o importantă înflorire în perioada interbelică. Tot atunci, pe lângă târgurile pe care le organiza, Marghitei i s-a dus vestea şi pentru viaţa boemă a locuitorilor, cu petrecerile, chermezele şi balurile lor.    

BALURI ŞI CHERMEZE

Între cele două războaie mondiale, aproape toate activităţile publice din Marghita se desfăşurau în sala mare a restaurantului Margareta. Acest local, al cărui nume aduce aminte de originile localităţii, era situat în centru. Vechea clădire mai există şi azi, găzduind o autoservire şi filiala locală a unei bănci. Într-o sală cu 200-250 locuri, oamenii se întâlneau deseori la întruniri obşteşti, dar şi la o bere sau la dans. Aici erau organizate şedinţe populare, adunări de interes general şi mari petreceri publice. Între acestea din urmă, balurile erau la loc de cinste. Bătrânii spun că aproape nu trecea o săptămână fără ca sâmbăta să nu fie organizat un bal la restaurantul Margareta. Nu se scăpa nici un prilej, la sărbătorile din calendarele bisericeşti adăugându-se nenumărate alte petreceri: balul culesului strugurilor, balul inspectoratului financiar, balul micilor meseriaşi, al intelectualilor, al pompierilor, al comercianţilor, al agricultorilor, al jandarmilor... şi lista rămânea mereu deschisă.

Cel mai important dintre toate balurile era cel al culesului strugurilor, vestitul szüreti bál, organizat toamna după recoltarea viilor. Această petrecere în cinstea lui Bachus debuta cu o paradă pe străzi, în fruntea alaiului mergând un car tras de patru boi, ce aveau coarnele împodobite cu panglici multicolore. În căruţă era un butoi uriaş plin cu vin, din care erau serviţi cu carafe toţi trecătorii. Pe lângă car mergeau cântând şi chiuind flăcăi şi fete în straie populare. Câţiva tineri călare pocneau din bice şi scuturau din zurgălăi. Alaiul trecea prin toată Marghita, împărţind vin oamenilor şi invitându-i la balul de peste noapte. Petrecerea ţinea până a doua zi în zori. Se organizau concursuri de vinuri, se alegea regina balului, se cânta şi se dansa în jurul meselor încărcate cu bucate şi sticle cu vin. Formaţii vestite din Oradea cântau la acest bal.

Un alt moment important în viaţa obştii era maialul. Acesta era o serbare câmpenească care se ţinea în pădurea de la marginea Marghitei, în locul numit Trei copaci, botezat aşa după câţiva arbori seculari care se află acolo. În primele zile ale fiecărui mai din an, toată suflarea localităţii ieşea cu mic, cu mare, la chermeză. Se organizau spectacole, târguri, veneau circuri cu tot felul de curiozităţi. "Pretorul, avocatul, notarul, preotul şi dascălul stăteau pe laviţă împreună cu meşteşugarul şi agricultorul. Românul, ungurul şi evreul ciocneau carafe cu bere şi mâncau friptane alături. Era o atmosferă pe cinste. Nu a mai existat aşa ceva nici pe vremea comuniştilor, nici după 1989", îşi aduce aminte un bătrân învăţător pensionar.       

PASIUNI

Între anii 1928-1939 apare publicaţia locală Marghita. Editată bilingv, în română şi maghiară, revista era tipărită la tipografia Völner din Marghita şi era redactată de un grup de intelectuali, condus de avocatul Alexandru Réti. Spirit boem, acesta era cunoscut pentru inteligenţa sa, dar şi pentru apetitul pentru afaceri şi petreceri. Alexandru Réti era mereu în fruntea acţiunilor locale, fie că era vorba de activităţi culturale sau de chefuri. El a strâns în jurul său câţiva intelectuali care prin articolele scrise nu numai că înştiinţau despre evenimentele din împrejurimi, dar făceau şi o educaţie culturală cititorilor. De la aceşti ziarişti amatori au rămas numeroase documente şi notiţe despre modul de viaţă al locuitorilor Marghitei din acea vreme.

Una din pasiunile marghitanilor era filmul. Documentele spun că în restaurantul Margareta a fost înfiinţat în 1933 cinematograful Apollo. Localnicii gustau în număr mare şi cu plăcere producţiile americane, în special comediile. Filmele cu Stan şi Bran, Malek şi Chaplin rulau cu sala arhiplină. Desenele animate ale lui Walt Disney aveau şi ele mare priză la public, ca şi filmele de aventuri şi dragoste. În vechile ziare găsim şi câteva titluri: Dracul galben, Rasputin, Oraşul amorului, Idolul femeilor, Mireasa schimbată sau Ritmurile dorinţelor. Vara, când era vreme frumoasă, proiecţiile se organizau în parc, bucurându-se de mare succes în rândul populaţiei, care năvălea la film în haine de sărbătoare. După proiecţie lumea întârzia în grădina de vară la un şpriţ şi poveşti. Flăcăi şi fete se ispiteau şi se ascundeau prin ungherele întunecoase ale parcului, sărutându-se şi sorbindu-şi şoaptele de amor.

Fiecare duminică a anilor '30 era un prilej de ieşit în lume. Îmbrăcaţi în haine "de duminică", marghitanii se plimbau ţanţoşi pe strada din centru, traseu pe care îl numeau şi ei Corso, după moda marilor oraşe. Bătrânii spun că legi nescrise impuneau o ţinută corectă în toate privinţele. Oamenii se întâlneau, se salutau, discutau şi abia apoi se retrăgeau să bârfească la o bere. În 1938-39, fanfara unităţii militare susţinea în fiecare duminică spectacole în parc, în timp ce lumea se plimba pe alei. Serile erau petrecute la Margareta, unde orchestra restaurantului acompania ospeţe pantagruelice şi valsuri ameţitoare.

Cea mai mare plăcere a localnicilor era însă jocul de popice. Fiecare cartier îşi desemna anual cel mai bun popicar, acesta urmând să-l reprezinte la finala care se ţinea de Paşte. "Finala la popice era un eveniment important. Cel care ieşea campion era apoi respectat tot anul. Marghita avea nu mai puţin de cinci popicării amenajate la marea artă. Bilele şi popicele erau făcute din lemn de esenţă tare, fiert în ulei. Copiii se ocupau de aranjarea popicelor şi aducerea bilelor, pentru care primeau bănuţi. Popice jucau numai bărbaţii, înfruntându-se de obicei pe pariu pe halbe cu bere. Seară de seară, sute de oameni se strângeau la popicării", povesteşte cu patimă un popicar octogenar.        

În 1936, vestea că în Marghita se va construi un cazino a făcut senzaţie printre localnici. Construcţia a fost începută în acelaşi an şi urma să cuprindă trei săli de jocuri, una de spectacole, un bar şi câteva vestiare. Localnicii erau în al nouălea cer de bucurie şi mândrie. Cazinoul era înălţat până la jumătate când lucrările au fost întrerupte din pricina războiului. Proiectul nu a mai fost reluat.

AMINTIRI DIN COPILĂRIE

Acum viaţa din Marghita se scurge monoton. Balurile, maialurile, grădina de vară, fanfara, corso, popicele, toate mai există doar în amintirile fugare ale bătrânilor şi în paginile îngălbenite ale colecţiilor ziarului Marghita. Dacă înainte de 1989 oamenii mai ieşeau la câte o acţiune cât de cât culturală sau distractivă, acum nimeni nu mai organizează nimic. Greutăţile traiului, lipsa banilor şi agitaţia socială din ultimii ani par să le fi tăiat localnicilor orice chef de viaţă. Oamenii îşi văd de muncă, apoi în timpul liber stau în casă la televizor sau la palavre în familie. Parcurile şi străzile sunt pustii. În serile de sâmbătă dinspre baruri răzbat ritmuri tehno şi chiote de adolescenţi. Câteva ore. După care plictiseala, liniştea şi monotonia învăluie iar oraşul de pe Barcău. Doar prin bodegile şi birturile vechi mai pot fi întâlniţi bătrânei care, sorbind din paharul cu rom şi mângâindu-şi mustăţile cărunte, se apucă să povestească celor din jur: "Apăi, când ieram noi prunci..."

Copyright 2019 © S.C.AUTOGRAF S.R.L.